Imaginile compromițătoare în care polițistul de la Investigații Criminale Galați se sărută cu un bărbat controversat, cunoscut sub numele „Cap de Plumb”, au fost filmate la o petrecere privată organizată la un restaurant din Tecuci și apoi postate pe internet.
Pe imagini se vede cum polițistul și personajul controversat cântă manele, se țin de umeri ca doi prieteni și la un moment dat se sărută.
Poliția Galați a demarat o anchetă în acest caz, mai ales că se pare că nu a fost singurul polițist carea participat la petrecerea filmată.
„S-a dispus demararea unei anchete și a fost sesizat Biroul Control Intern în vederea efectuării de verificări cu privire la comportamentul în societate al polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Tecuci”, a declarat presei Andreea Rogojina, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.
Surse din cadrul anchetei spun că petrecerea a avut loc în luna aprilie și a fost organizată de polițistul de la Investigații Criminale la un restaurant din Tecuci. Mai mult, spun aceleași surse, au participat la eveniment mai mulți polițiști, inclusiv cu funcții de conducere.
Bărbatul cu care se sărută polițistul de la Investigații Criminale nu are o condamnare în România, dar în Galați se știe despre el că este un personaj controversat.
Potrivit surselor citate, acesta duce o viață de lux deși nu este cunoscut ca un om de afaceri și nici nu lucrează.
La audieri vor fi chemați toți polițiștii care au participat la petrecerea din restaurantul tecucean.